emanare

См. также в других словарях:

• emanare — EMANÁRE, emanări, s.f. Acţiunea de a emana şi rezultatul ei. – v. emana. Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  EMANÁRE s. 1. v. emanaţie. 2. v. degajare. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  emanáre s. f …   Dicționar Român

• emanare — [dal lat. emanare, der. di manare stillare, sgorgare , col pref. e  ]. ■ v. intr. (aus. essere ) 1. (non com.) [avere origine, anche fig.: ogni bene emana da Dio ] ▶◀ derivare, discendere, partire, procedere, promanare, provenire, scaturire,… …   Enciclopedia Italiana

• emanare — index emanate Burton s Legal Thesaurus. William C. Burton. 2006 …   Law dictionary

• emanare — e·ma·nà·re v.intr. e tr. CO 1. v.intr. (essere) diffondersi, scaturire: la luce che emana dal sole; anche fig.: la bontà emanava da quel sorriso | di odore o profumo, spandersi: dal viale emana un profumo di tigli Sinonimi: irradiare, irraggiare …   Dizionario italiano

• emanare — {{hw}}{{emanare}}{{/hw}}A v. tr. Mandar fuori | Emettere. B v. intr.  ( aus. essere ) Scaturire, derivare: la luce emana dal Sole …   Enciclopedia di italiano

• emanare — A v. tr. 1. (di liquido, di profumo e sim.) mandar fuori, emettere, sprigionare, esalare, effondere, spargere, irradiare 2. (decreti, leggi e sim.) emettere, promulgare, sancire, varare □ legiferare CONTR. nascondere, occultare □ revocare,… …   Sinonimi e Contrari. Terza edizione

• emanare — To spring from; to issue …   Ballentine's law dictionary

• émaner — [ emane ] v. intr. <conjug. : 1> • XIV e, rare jusqu au XVIIe; lat. emanare « couler de, provenir de » 1 ♦ Théol., philos. Provenir par émanation. ⇒ procéder. ♢ Cour. Provenir comme de sa source naturelle. ⇒ découler, 1. dériver, provenir.… …   Encyclopédie Universelle

• spirare — spirare1 [dal lat. spirare soffiare; respirare, emanare ]. ■ v. intr. (aus. avere ). 1. a. [di massa d aria, spostarsi: non spira un alito di vento ] ▶◀ soffiare, tirare. b. (fig.) [di ambiente o situazione non favorevole, sussistere: con l aria… …   Enciclopedia Italiana

• emana — EMANÁ, emán, vb. I. 1. tranz. A emite, a degaja, a împrăştia un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a şi avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare. Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX… …   Dicționar Român

• emanar — (Del lat. emanare.) ► verbo intransitivo 1 Venir o derivar una cosa de otra: ■ la belleza emana del bien según algunos filósofos. REG. PREPOSICIONAL + de SINÓNIMO derivar dimanar nacer provenir 2 Salir radiaciones o una sustancia volátil de u …   Enciclopedia Universal